HELP TO HELP UKRAINE
Logo

Fundatia Internationala pentru Copil si Familie (FICF)

Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie (FICF) a fost creată în anul 1993 la iniţiativa Asociaţiei franceze Médecins du Monde şi a unui grup de specialişti din domeniul protecţiei copilului și este o organizație neguvernamentală, non-profit, apolitică, fără apartenenţă religioasă. Prin programele sale, FICF contribuie la educarea, sănătatea și protecția copilului, a familiei și a comunității prin oferirea de servicii performante de prevenire și de intervenție, precum și de formare a profesioniștilor. FICF lucrează cu refugiații ucraineni pe două paliere: o echipă mobilă care asigură asistență și consiliere în centrele de tranzit din București, implicând copiii și mamele în diferite activități de grup și, pe de altă parte, organizează ateliere diverse (art-terapie, terapie prin muzică, yoga) la sediul Fundației sau ieșiri în aer liber pentru copii și adolescenți
Domenii de activitate
Sănătate, Educație, Protecția copilului
Domenii de intrevenție
Protecție (inclusiv GBV și MPSS), Educație, Coeziune socială
Număr de beneficiari ai serviciilor
729
Social media:

Serviciile organizației

Bucuresti, Bucuresti

Smile - spatiu prietenos pentru copii si mame

Spatiu prietenos pentru copii si mame: activitati recreative - educative pentru copii, art terapie, informare si consiliere sociala pentru mame, sprijin psihologic

Buget alocat
504000 EUR
Disponibil
N/A
Tip beneficiar
Adulți, Copii
Domenii de intervenție
Protecție (inclusiv GBV și MPSS)

Prin prezentare la adresa

Serviciile din cadrul proiectului pot fi accesate la adresa:

Adresa
Strada Occidentului, nr. 44, București

Bucuresti, Bucuresti

Smile - spatiu prietenos pentru copii si mame

Consiliere vocațională, activități sociale, serviciu de informații

Buget alocat
504000 EUR
Disponibil
N/A
Tip beneficiar
Copii, Adulți
Domenii de intervenție
Coeziune socială

Prin prezentare la adresa

Serviciile din cadrul proiectului pot fi accesate la adresa:

Adresa
Strada Occidentului, nr. 44, București